Home

Read more


HOBBY....



Cum se definește un hobby ?

Este acesta întradevăr un hobby sau e mai mult decât atât ?

Răspunsul la prima întrebare îl poate afla oricine și oricând printr-o simplă căutare pe net sau pur și simplu întrebând prima persoană pe care o întalnești. Asta am încercat și eu. Am întrebat prima persoană pe care am zărit-o langă mine, iar răspunsul a venit simplu: “E ceva ce faci cu plăcere, cu pasiune, în timpul liber.“ 

Deci da, este clar un hobby. Mai departe de acest cuvânt se poate vorbi deja de artiști amatori și artiști profesioniști. Mă gândesc la ceea ce fac eu și cred că e prea mult pentru mine acest cuvânt, artist, fie el chiar și amator. Tatăl meu da, el este un artist meșteșugar în domeniul metaloplastiei, ultimul din breasla lui în toată țara. Pot doar spera că am moștenit puțin din măiestria lui, din îndemânarea și creativitatea de care dă dovadă în toate creațiile lui. (Voi posta cu acordul lui și câteva creații de-ale lui.)

Eu nu-mi permit să mă autointitulez o artistă, deoarece pentru asta ai nevoie de un public care să-ți urmărească creațiile și să î-și expună criticile sau pur și simplu părerile lor, iar țelul meu aici nu este cel de a fi recunoscută în vre-un fel. Mda, cui nu-i plac laudele, aprecierile...cine spune asta, e o falsă modestie. Și totuși, pentru mine cel mai important este sentimentul pe care îl încerc în timp ce lucrez la creațiile mele - acel sentiment de rupere de realitate în timp și spațiu. Este o relaxare totală care mă transpune și mă face să uit de toate lucrurile negative din viața mea. Mi se pare normal să fie așa, din moment ce iubesc tot ce e frumos, estetic, - mai ales dacă e și vintage - și nu pot să mă simt altfel decât fericită în momentul în care desenez, pictez sau creez ceva ce-mi place. Personal consider că arta și-a atins demult apogeul, iar noi suntem cei care încercăm să o recreem, să o reinventăm. Nu degeaba sesizez că au devenit un trend restaurările și văd tot mai des revenirea la stilul vintage. Începând de la mobilă, decorațiuni interioare, exterioare, grădini, până și stilul de viață, în toate încercăm să redescoperim tot ce era mai bun, mai frumos în trecut.

Să nu mă considerați o nostalgică ce trăiește în trecut și nu acceptă evoluția și modernizarea. Pur și simplu mi se pare că au cam dispărut detaliile ce aduc lucrurilor acel strop de frumusețe deosebită, acele mici detalii ce par inutile, însă încantă ochii și sufletul. Practic, orice obiect ce pare simplu, banal, poate fi înfrumusețat prin nenumărate metode artistice. Totul ține de imaginația și creativitatea fiecăruia.



CRISS ART BOX